Mircea Solcanu trăiește dramă după dramă din cauza problemelor de sănătate: ”Tumoarea de la creier mi-a spart timpanul și am rămas fără auz!”

Cum e viața lui Mircea Solcanu după ce a dispărut definitiv din lumina reflectoarelor și cum se descurcă să trăiască din pensia de handicap în valoare de 760 lei pe lună, pe care o primește în urma operației pe creier suferită la Viena?

CIAO.RO a stat de vorbă cu fostul prezentator TV care ne-a mărturisit că se străduiește să se descurce și să facă față provocărilor vieții, mai ales că a rămas aproape surd. Nu îi este ușor să-și ducă traiul de la o zi la alta, dar optimismul nu l-a părăsit încă.

Reporter: Ce mai face azi Mircea Solcanu?

Trăiește, învață și își vede de sufletul lui cum poate și încearcă să se descurce mai bine. De foarte multe ori nu face și nu se descurcă, dar se străduiește.

Cum ești în perioada asta?

Trist și nervos și strivit de viață, dar respir.

Ce faci tu acum la aproape 8 ani după dispariția din televiziune? Cu ce te ocupi acum?

În afara studiilor, cu nimic. Nu mai găsesc plăcerea în lucrurile care odată îmi plăceau. Încerc să îmi definesc alte lucruri de care să mă bucur. Însă până acum, în afară de credință și sufletul meu, nu am găsit.

Mircea Solcanu: „Trăiesc într-un oraș și o țară cu tristețea în ADN”

Ți-a lipsit în acest timp televiziunea?

Deloc, nu m-am uitat 7 ani la televizor, iar când am reînceput să mă mai uit, constat că nu îmi va lipsi nici în următorii 7.

Te-ai stabilit la Constanța și ți-ai schimbat total look-ul!  Te mai recunosc oamenii care te urmăreau la TV?

M-am reîntors la Constanța care e orașul meu natal, mi-am lăsat părul lung, l-am mai tăiat de curând. Însă oamenii cred că îmi recunosc ochii și vocea, deși nu îmi mai doresc. Singurul lucru care contează este că atunci când oamenii mă recunosc, zâmbesc, iar asta îmi este suficient. Trăiesc într-un oraș și o țară cu tristețea în ADN. Iar faptul că ei zâmbesc când mă văd e mica mea victorie din ziua respectivă.

În anul 2012 ai avut probleme de sănătate și ai fost la Viena pentru o operație riscantă, îndepărtarea unei tumori la creier! Cum ești acum din acest punct de vedere și cum stai cu sănătatea?

Slavă Domnului, binișor. Nu mă mai mișc ca la 20 de ani, dar probleme majore din cauza tumorii nu am. Doar frustrarea care vine la pachet cu pierderea auzului. Tumoarea pe care am avut-o mi-a spart timpanul de la urechea dreaptă. Și, în timp, am rămas fără auz  deloc la urechea dreaptă.

„Îmi lipsesc unele locuri și unii oameni”

Ai mai avut probleme?

Da, din cauza unui șoc provocat de furtul câinelui anul trecut mi-a scăzut auzul și la urechea stângă.

Faci controale periodice? 

Nu mai fac.

Ce te supără și te deranjează cel mai tare acum?

Faptul că nu mai pot să-l ascult pe Mozart sau Abba, așa cum știa sufletul meu că sună.

Ce îți dorești pentru tine?

Pace!

Nu îți lipsește Bucureștiul?

Îmi lipsesc unele locuri și unii oameni, în rest nu prea. Iar întâmplarea cu furtul câinelui anul trecut s-a petrecut la București, fapt care mi-a lăsat  un gust amar.

Mircea Solcanu se pregătește pentru licență

Cât de liniștit ești la Constanța?

Ca marea…o zi liniștit, alta cu valuri și, de ce nu, și câte o furtună.

Ce regrete ai tu în ceea ce te privește, acum, la 45 de ani? 

Niciunul. Dacă aș avea regrete, e ca și cum i-aș spune Domnului că a greșit, iar de acest gând mă feresc cel mai mult pentru că nu vreau să aduc vreo impietate Arhitectului și Creatorului vieții mele.

Ai terminat Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța?

Nu, în această perioadă scriu la lucrarea de licență, învăț poezii și pregătesc un moment pentru examenul de licență și repet la spectacolul de licență. În iunie-iulie termin.

”M-am trnsformat!”

Care sunt cuvintele care te caracterizează cel mai bine acum?

Viață, Iubire, Adevăr!

Duci lipsă de ceva în noua ta viață, de când te-ai reinventat?

Nu m-am reinventat. Poate doar m-am transformat, duc lipsa mașinii pe care mi-a luat-o  Primăria Constanța și nu vrea să mi-o mai returneze. Poate se sesizează Poliția, cine știe?!?!? Oricum nu o mai foloseam dar poate o vindeam să îmi plătesc niște facturi.